top of page

2025-1-RO01-KA121-SCH-000331200

bird.png
Informații importante despre proiectul Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000331200
desfășurat de Școala Gimnazială Orțișoara în perioada 01 iunie 2025 – 31 august 2026

Obiectivele proiectului:

  1. Creșterea cu 50% a numărului de preșcolari și elevi din grupul țintă cu competențe cetățenești, care se implică în activități de voluntariat până la finalul acreditării.

  2. Dezvoltarea competențelor interculturale, sociale, lingvistice și de voluntariat pentru cel puțin 30 de elevi din școală, din care cel puțin 15 cu oportunități reduse, în perioada de acreditare.

  3. Dezvoltarea, pentru 60% din profesorii din școală, a competențelor și abilităților didactice privind educația nonformală și participarea la viața democratică până la finalul acreditării.

  4. Dezvoltarea, pentru 60% din profesorii din școală, a competențelor și abilităților didactice privind educația outdoor și experiențială pentru integrarea OOD15 în școală, până la finalul acreditării.

 

Obiective adresate elevilor – obiectivele 1 și 2.

Mobilitățile adresate elevilor vizează obiectivul 2.

Acest obiectiv îi ajută pe elevi să se implice în activități de voluntariat, prin care își pot dezvolta abilități importante, precum comunicarea, lucrul în echipă, responsabilitatea, încrederea în sine, empatia și găsirea de soluții creative la probleme.

În același timp, obiectivul sprijină școala noastră să devină mai cunoscută la nivel european și să își îmbunătățească experiența în realizarea de proiecte europene și schimburi culturale cu alte școli.

Elevii care participă la mobilități vor povesti colegilor lor ce au învățat, din perspectiva unui copil, și îi vor încuraja și pe alții să se implice în viitoare activități internaționale. De asemenea, ei vor oferi sprijin elevilor care doresc să participe la activități de voluntariat, ajutând școala și comunitatea locală.

Credem că fiecare colaborare cu o școală din Europa este o oportunitate de a învăța lucruri noi, de a face schimb de idei bune și de a construi prietenii și parteneriate pe termen lung.

MOBILITATE 19-26.04.2026(GRECIA):

Dosarul de candidatură pentru elevi va cuprinde următoarele documente:

  1. Opisul dosarului

  2. Cerere de înscriere;

  3. Copie pașaport (dacă există)/CI – NOTĂ:

  4. Copie certificat de naștere;

  5. Adeverință medicală de la medicul de familie care atestă că elevul nu suferă de boli cronice și că este apt din punct de vedere medical pentru participarea la mobilitate (cu 10 zile înainte de plecarea în mobilitate se va reînnoi)

  6. Acordul scris al ambilor părinți/susținători legali;

  7. Angajament scris/Acord privind protecția datelor personale;

  8. CV Europass;

  9. Scrisoare de intenție

  10. Copie acte de identitate părinți/tutori legali

  11. Declarație părinte

PROCEDURA DE SELECTIE:

JOB SHADOWING:

PROCEDURA DE SELECTIE:

Cursuri de formare transnațională în cadrul Acreditării Erasmus+ în domeniul Educației școlare: „Embracing Outdoor Education Practices” și „Hands-On Citizenship: Engaging Students in Social Impact”.

În perioada 25 -31 octombrie 2025, 6 profesori ai Școlii Gimnaziale Orțișoara s-au aflat la cursuri de formare transnațională în cadrul Acreditării Erasmus+ în domeniul Educației școlare: „Embracing Outdoor Education Practices” și „Hands-On Citizenship: Engaging ”

#ErasmusPlus #Edu2Grow #euducate #Educreate

 

#EducatieScolara

#OutdoorEducation #CetatenieActiva #Voluntariat #ProfesoriInFormare

TEXT.jpg

PROCEDURI DE SELECTIE

  • Facebook Scoala Ortisoara
  • Facebook Gradinita PP Ortisoara

Contact

© Copyright 2020 by Otilia Teodora Hegyes.

Proudly created with Wix.com

Tel: 0256-233280

Email: gsaorti@yahoo.com

Adresa

307305 ORTISOARA,

Judetul Timis

Str. Principala nr. 205

bottom of page